PNL Vrancea obține al patrulea cel mai bun rezultat la nivel național

  • Echipa condusă de parlamentarii Ion Ștefan și Cătălin Toma a reușit un rezultat istoric pentru PNL la Vrancea: să bată PSD, la nivel județean cu 37,5% la 30%, la Focșani, cu 28,55% la 21,8%, dar și în multe localități conduse de primari PSD cum sunt Adjud, Odobești, Vulturu, Milcovul, Tănăsoaia, Golești sau Vidra.

Victoria PNL la alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai, tranformă Vrancea într-o ”insulă” liberală într-o ”mare” roșie, cu județe învecinate unde PSD a ieșit învingător. (foto harta) Județul Vrancea reprezintă surpriza majoră a acestor alegeri, chiar dacă mulți se arată surprinși de avântul USR în Ardeal. Totuși, o victorie galbenă într-un județ considerat fief pesedist, un baronat al lui Marian Oprișan, este cu atât mai surprinzătoare dacă este să privim încercările dreptei vrâncene, în anii din urmă, să-l răstoarne pe liderul social democrat. Victoria PNL la Vrancea este cu atât mai răsunătoare cu cât Moldova a fost duminică, predominant roșie. De altfel, PNL Vrancea a obținut al patrulea cel mai bun rezultat pe țară, în spatele unor fiefuri liberale cu tradiție, cum sunt Sibiu, Alba sau Bistrița – Năsăud.

Focșaniul, câștigat de PNL

Rezultatele oficiale ale alegerilor arată că, în Vrancea, PNL-ul condus de parlamentarii Ion Ștefan și Cătălin Toma a obținut 37,5% din total voturi, acesta fiind cel mai bun rezultat post-decembrist, în timp ce PSD a înregistrat 30% și USR cu 12%. În plus, reduta roșie de la Focșani a căzut, lucru de așteptat dat fiind politica dusă de primarul Cristi Misăilă, mai preocupat să îngrașe caracatița de partid decât să asfalteze, să reabiliteze Monumentul Unirii ori să își asume o administrație transparentă și pentru cetățean. Aici, echipa liberală reprezentată de cei opt consilieri municipali a spulberat, la propriu PSD, obținând 11.000 de voturi, adică 28,55% din total voturi. Social democrații focșăneni au fost la un pas să fie dați la o parte de pe locul doi de useriști, strângând cu numai 198 de voturi în plus, 8.290 – PSD și 8.092 – USR.

PNL Vrancea, al patrulea cel mai bun rezultat la nivel național

Și surprizele din Vrancea nu se opresc aici, mai ales că liberalii au reușit să câștige în localități conduse de edili social democrați, unele fiind sub stăpânire PSD neîntrerupt din anii 90. PNL a fost primul în opțiunile de vot în comunele Câmpineanca, Fitionești, Garoafa, Golești, Dumbrăveni, Milcovul, Nănești, Popești, Ruginești, Sihlea, Suraia, Tănăsoaia, Vânători, Vidra și Vulturu. ”PNL Vrancea este a patra organizație liberală din țară, după cele din Sibiu, Alba și Bistrița-Năsăud care, cu un rezultat de 37,17% la alegerile europarlamentare de duminică, a reușit să schimbe culoarea județului în galben liberal din roșu socialist. Peste 51.000 de vrânceni au votat PNL în Vrancea. Mulțumesc vrâncenilor, focșănenilor, tuturor oamenilor care s-au implicat pentru obținerea acestei victorii istorice.Vrâncenii sunt adevărații eroi ai acestei victorii în fața PSD!PNL Vrancea este singura organizație care a reușit, prin muncă și dăruire, să înfrângă, zdrobitor, PSD”, a spus deputatul Ion Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă.

Oprișan-un baron decăzut. Deputatul PNL Ștefan îi cere să-și facă valiza 

Acesta spune că rezultatul de la Focșani se datorează muncii depuse de consilierii municipali. De altfel, în municipiul reședință de județ s-a dus una dintre cele mai asidue campanii la europarlamentare, mai ales că unul dintre candidații PNL este Ana-Maria Dimitriu, consilier local liberal. ”Îi asigur pe toți vrâncenii că, în continuare, ne vom lupta pentru ca fiecare promisiune, fiecare proiect și dorință a oamenilor să fie pusă în practică. Am reușit să îl înfrângem pe Marian Oprișan și îi invit pe toți vrâncenii să ni se alăture.Consilierii municipali de la Focșani, unde am câștigat în fața PSD, sunt de toată isprava și această echipă câștigătoare nu se schimbă”, a completat deputatul PNL Ion Ștefan. Acesta susține că PSD poate fi îngenunchiat definitiv și îi cere lui Marian Oprișan să demisioneze din fruntea PSD Vrancea, și nu să spere la conducerea centrală a social democraților, mai ales că este un pierzător. Asta în condițiile în care ieri, Liviu Dragnea, a primit sentința de încarcerare pentru 3,6 ani pentru corupție. ”Pe Marian Oprișan l-a luat gura pe dinainte când i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea când, de fapt, el ar trebui să demisioneze din fruntea PSD Vrancea. Este o relicvă. Ar trebui să rămână în istorie, asta dacă are loc și acolo, a pierdut alegerile și, la rândul lui, ar trebui să plece din fruntea organizației județene. PSD Vrancea nu mai este ceea ce a fost. Marian Oprișan ar trebui să își ia și el valiza și să plece acasă”, a concluzionat parlamentarul liberal.

Departamentul comunicare al PNL Vrancea  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.