Adio, domnule profesor Ionuţ Constantinescu

Conducerea, cadrele didactice şi studenţii din cadrul Universităţii Bioterra din Bucureşti aduc un ultim omagiu celui ce a fost prof. univ. dr. IONUŢ CONSTANTINESCU, un model de conduită profesională ce va rămâne veşnic în amintirea tuturor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Totodată, transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate.

 

Cadrele didactice şi studenţii din cadrul Facultăţii de Management Agroturistic din Focşani aduc la cunoştinţă, cu profundă tristeţe, trecerea prematură în nefiinţă, în dată de 8 martie 2018, a domnului prof. univ.dr. Ionuţ Constantinescu. Profesorul Ionuţ Constantinescu este cunoscut şi deosebit de apreciat în domeniul cadastrului şi amenajării teritoriului, în construcţii agroturistice şi pentru alimentaţie publică, dar şi ca specialist în asigurări şi reasigurări aducându-şi contribuţia nu numai ca practician, ci şi ca profesor universitar. De-a lungul carierei sale ca profesor în cadrul Universităţii Bioterra din Bucureşti, Facultatea de Management Agroturistic din Focşani, a participat la formarea şi încurajarea a peste 600 de studenţi, care au devenit specialişti în domeniu, cultivând în rândul acestora dragostea pentru muncă şi educaţie.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Sincere condoleanţe familiei îndoliate şi un cuvânt de încurajare celor care l-au cunoscut şi apreciat.

Inmormântarea, la Cimitirul Sf. Mina, duminică, 11 martie 2018, ora 13.00.

 

Din păcate, regretele exprimate nu-l mai pot reîntoarce la catedră pe cel care  a fost profesor IONUȚ CONSTANTINESCU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *