Cătălin Toma, senator PNL Vrancea: „Nu este foarte greu de observat că PSD câștigă alegeri doar în zone defavorizate, în locuri pe care le-au ținut special în sărăcie, în dependență, în locuri vitregite de dezvoltare”

Pe site-ul Institutului de Statistică, Vrancea figurează în 2018 cu 730 kilometri de drumuri județene, dintre care 105 kilometri de pământ. Nu asfaltat, nu pietruit, nu modernizat ci de pământ. Știți câți kilometri erau în 2013? Exact…tot 105. Drumurile județene pietruite au o lungime de 177 km. Ca să ne raportăm tot la 2013, de atunci până în 2018 s-au pietruit exact 13 km. Drumuri județene modernizate sunt în lungime de 259 km, cu 45 km mai mult ca in 2013. De ce mă raportez la acești ani? Deoarece, în afară de anul în care a fost premier Cioloș, dar cu ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și viceprim-ministru de la Psd, Vasile Dîncu, toată această perioadă guvernele au fost conduse de Psd, iar Oprișan și-a petrecut mai mult timp pe la București, chipurile după finanțări, decât în Vrancea. Când cucereau un teritoriu, primul lucru pe care-l făceau legionarii romani erau castrele, podurile și șoselele, adică un sistem defensiv eficient și drumuri pe care să poată circula armata și apoi negustorii, coloniștii și tot ce aducea bunăstare zonei. Dacă i-ar fi plăcut școala, baronul ar fi știut acest lucru din clasele primare. Sau, pentru că îl știe, își bate joc de infrastructura vrânceană, deoarece se vede cu ochiul liber că Psd câștigă alegeri doar în zone defavorizate, în locuri pe care le-au ținut special în sărăcie, în dependență, în locuri vitregite de dezvoltare. Vrancea este pe primul loc între județe la numărul de kilometri de drumuri naționale, cea mai mare rețea din țară, mai precis 505 (2018). De ce așa multe? Pentru că baronul, ca să scape de ele, cu ajutorul lui Miron Mitrea le-a pasat Direcției Naționale, chiar dacă, așa cum arătau acum câteva zile specialiștii de la Ministerul Transporturilor, drumurile preluate nu corespundeau caracteristicilor unui drum național, partea carosabilă fiind îngustă, acostamentele neamenajate și degradări multiple. Asta este o scurtă analiză a ceea ce a făcut actuala administrație în aproape două mandate la capitolul drumuri. Adică nimic. Oameni buni, o vorbă spune că nu poți pierde ce nu ai, dar poți pierde și mai mult din ce ai. A sosit momentul schimbării, pentru că suntem pe marginea prăpastiei. În Vrancea #se_poate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.