Echipele de control ale ministrului Ion Ștefan, prezente în țară la obiectivele de investiții finanțate prin PNDL I și II

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, liberalul Ion Ștefan, a adus la cunoștința opiniei publice faptul că numeroși cetățeni și-au declarat aprobarea pentru măsurile de control întreprinse de echipa ministerială, cu scopul verificării stadiului lucrărilor întreprinse prin PNDL I și II. „Cetățenii au cerut transparență totală în a prezenta situațiile reale și, acolo unde sunt nereguli, se impune remedierea și/sau sancționarea lor în timp util. Îi asigur că asta se va întâmpla astfel încât lucrările să poată fi decontate și până la urmă, comunitățile să beneficieze de pe urma acestor lucrări. Însă, acolo unde bătaia de joc pe bani publici este sesizată de corpul de control, punctez foarte clar că plățile nu se vor realiza”, afirmă Ion Ștefan.

În decurs de o săptămână, corpul de control al  ministrului a întreprins vizite la peste o sută de obiective, din mai multe județe, și a vizat solicitări la plată în valoare de peste 200 milioane lei (asfaltări, trotuare, canalizare, construcția/reabilitarea de școli, grădinițe ori dispensare, iluminat public). La câteva dintre obiective au fost identificate neconformități pentru valori cereri de plată de peste 21 milioane lei. În aceste cazuri, se va reveni periodic în control pentru a se remedia neconformitățile.

Unde abaterile sunt grave, în acest caz, plățile sunt puse în pericol
Se poate vorbi clar despre furt! Asta pentru că, în raport cu solicitările la plată, realitatea din teren nu corespunde. Corpul de control a găsit drumuri ”subțiate”, unde stratul de asfalt din hârtii era de 47 de centimetri, iar la măsurători, când s-a intrat cu cupa escavatorului pe anumite porțiuni, s-a găsit asfalt de 10-15 centimetri. În acest caz, plata va fi oprită! Avertizez din capul locului că astfel de situații vor ajunge și de competența organelor de cercetare penală.

În ceea ce privește controlul derulat de Inspectoratul de Stat în Construcții, de la nivel județean, cei de acolo au verificat 1.200 de cereri, în valoare de 740 milioane lei și au găsit neconformități la 27 solicitări de plată de peste 19 milioane lei. De asemenea, alte 20 de cereri la plată au fost retrase, pentru o valoare de aproape 13 milioane lei.

„În zilele următoare, voi reveni cu un raport detaliat privitor la investițiile derulate prin PNDL, în care voi face publice toate situațiile neconforme găsite atât de Corpul de control cât și de inspectorii ISC”, a mai declarat Ion Ștefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.