„Extraordinar” la Focșani: au fost reconvocate cele două ședințe de consiliu, județean și local, amânate din motive „extraordinare”

Ședințele de consiliu județean din 4 decembrie, respectiv local, din 5 decembrie, au fost reprogramate pentru zilele de 10 decembrie, ora 14.00, și 11 decembrie, ora 17.00. În cazul ședinței de consiliu local, aceasta nu s-a putut ține din lipsă de cvorum. Secretarul și președintele de ședință nu au dat startul de începere a ședinței din cauza absenței a doi consilieri PSD. După un mai bine de jumătate de oră de așteptare, consilierii liberali nu au mai avut răbdare și au părăsit sala, iar ședința nu s-a putut ține.

În cazul CJ, acolo lucrurile sunt mai tulburi, ședința fiind anulată doar cu puțin timp înainte de începerea ei, deși consilierii convocați confirmaseră prezența. Dintr-o dată, secretariatul a dat un comunicat precum că o parte din consilierii PSD ar fi anunțat că nu mai pot ajunge la ora stabilită, fapt fără precedent în istoria desfășurării ședințelor din „parlamentul” județean.

Dacă în cazul ședinței consilierilor locali ordinea de zi rămâne aceeași, la cea a județenilor, s-au mai adăugat câteva puncte ce privesc rectificarea bugetului și unele privitoare la câteva investiții.

Știrile Vrancei va transmite live cele două evenimente, cu condiția de a nu mai interveni ceva „extraordinar” în desfășurarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.