Comunicat primit la redacție: ”Partidul Național Liberal condamnă ferm încălcările repetate ale legislației electorale de către PSD Vrancea, la care s-a alăturat ALDE Vrancea, ultimul derapaj de acest gen având loc sâmbătă, 21 mai, la Soveja.
Vicepreședinții CJ, Ionel Cel-Mare (ALDE) și Dragoș Bârlădeanu (PSD), au venit la inaugurarea Căminului Cultural, proiect realizat din bani publici, și au făcut campanie electorală în mod explicit, solicitând celor prezenți să voteze PSD, respectiv ALDE.
La eveniment a participat și primarul în funcție Costică Ciolan (PSD), care a purtat tricolorul peste costum, făcând, de asemenea, promisiuni electorale, deși evenimentul era legat de inaugurarea unui imobil din bani publici.
Candidatul PNL la Primăria Soveja, Costel Pleșa, va face mâine o sesizare penală cu privire la transformarea unui eveniment care nu trebuia să capete conotații politice în campanie electorală, dar și pentru faptul că primarul Ciolan a folosit însemnele naționale (tricolorul) în campania electorală.
Material video preluat de pe contul de Facebook al lui Costel Pleșa:
Totodată, vicepreședinții CJ Ionel Cel-Mare și Dragoș Bîrlădeanu și-au depășit atribuțiunile. Deși au reprezentat Consiliul Județean la eveniment ei s-au comportat precum în campania electorală (abuz în serviciu)”, se arată în comunicatul PNL primit la redacție.
PS: În semn de protest față de situația de la Soveja, candidatul liberal Costel Pleșa a postat pe Facebook o fotografie electorală a PSD, modificată de un alt utilizator Facebook: