Întâlnirea regională a seniorilor liberali, pe zona de Sud-Est, va avea loc la Focșani

În perioada 12-13 iulie 2019, are loc la Focșani, întâlnirea delegațiilor conducerilor seniorilor liberali OPV3 din zona de Sud-Est a țării, respectiv din județele Tulcea, Constanța, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea.

În cadrul acestor reuniuni vor avea loc dezbateri cu privire la modul în care au acționat seniorii liberali în campania de la alegerile europarlamentare și la rezultatele obținute pe județe. De asemenea, va fi analizat stadiul constituirii organizațiilor OPV3 în fiecare localitate din județele componente.

Organizația OPV 3 Vrancea este condusă de vicepreședintele regional Ion Epure, împreună cu o echipă foarte activă formată din primvicepreședinții Costică Trifan, Valerică Zamfirescu, Ion Bușilă, Georgel Lungu, președintele organizației municipale Dan Buzoi și secretarul Costică Gălățanu. În acest moment, gradul de constituire al organizațiilor de pensionari din județul Vrancea este de peste 95%. ”Locul 4 la nivel national obținut de organizația Vrancea a PNL înseamnă și munca organizațiilor de seniori. Cine sunt seniorii liberali? Oameni cu expertiză în spate, cu experiență profesională și politică. Rolul seniorilor liberali crește și prin faptul că populația de la sate este tot mai interesată să transmită mesajele noastre. Întâlnirea regională OPV 3 PNL de la Focșani închide o etapă – alegerile europarlamentare și deschide o alta, pregătirea pentru alegerile prezidențiale”, după cum a spus Ion Epure, președinte OPV3 Vrancea.

La întâlnirea regională care va avea loc la Focșani vor participa senatorul Cătălin Toma, deputatul Ion Ștefan și președintele regional în zona de Sud-Est, Victor Paul Dobre. De asemenea, este așteptat să participe și europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.