Jos cu mafia pesedistă din Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani!

  • Mor oameni cu zile în curtea lui ”Conservă”, în timp ce acesta trage să rămână în funcție
  • Directorul ”Conservă” și acoliții săi nu și-au unit niciodată forțele, după ce mureau oamenii la o zi de la trimiterea lor acasă din spital, așa cum o fac în aceste zile pentru a-și păstra privilegiile

Disperați că le fuge scaunul de sub picioare, cei care conduc Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani nu contenesc să facă toate eforturile pentru a ne bloca activitatea în Consiliul de Administrație, acolo unde am fost numiți prin ordin de ministru ca reprezentanți ai Ministerului Sănătății.

Directorul Constantin ”Conservă” Mîndrilă și acoliții săi fac tot felul de presiuni la Ministerul Sănătății pentru a ne obstrucționa. ”Conservă” și slugile sale simt că le fuge scaunul de sub picioare și că mafia din spital va fi scoasă la iveală odată cu venirea noastră, în condițiile în care vrem să facem lumină în jaful de la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon”.

Când au murit cu zile oamenii trimiși acasă de la spital, ”Conservă” nu s-a zbătut atât de mult pentru a găsi vinovații și pentru ca situațiile tragice să nu se mai repete. Să nu uităm cazul fetiței din Ciușlea (Garoafa), care a murit la vârsta de doar 4 luni, după ce a fost trimisă acasă pe 6 decembrie 2019. Un alt caz dramatic a fost cel de pe 30 noiembrie 2019, când unui vrâncean de 53 de ani i s-a pus diagnosticul ”sindrom neurovegetativ”, apoi a fost lăsat să plece acasă, iar la o zi distanță a murit după un infarct miocardic acut. Tot anul trecut, pe 6 august, un tânăr de 23 de ani murea cu zile la Spitalul Județean, familia sa acuzând conducerea și cadrele medicale de lipsă de profesionalism.

Așadar, mafia din spital reacționează doar când simte că nu va mai avea control asupra banilor direcționați către firmele agreate, nu și atunci când mor oamenii în curtea sa. Mai mult, simțind că venirea noilor membri ai CA s-ar putea solda cu dezvăluiri despre bătaia de joc din spital, ”Conservă” se agață de scaun și-i trage după el pe toți cei cărora le-a făcut servicii în ultimii ani. Regretabil este faptul că o parte din medici au fost și sunt folosiți în acest joc murdar al managerului ”Conservă”.

Noi, în calitate de membri cu drepturi depline ai Consiliului de Administrație, vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru ca mafia din spital să fie decapitată, vrâncenii să aibă parte de condiții foarte bune în unitatea spitalicească, iar oamenii să nu-și mai îngroape rudele la câteva ore sau zile după ce acestea sunt trimise acasă de la spital.

Ar mai fi de adăugat că atribuțiile Consiliului de Administrație nu au legătură cu actul medical în sine și tot ce am întreprins până în prezent are legătură cu administrarea spitalului de către conducerea actuală, o conducere incompetentă.

Comunicat de presă – 6 februarie 2020

Ana-Maria Dimitriu – președinte CA

Dragoș Cozma, Alexandru Ciprian Epure
Membri ai Consiliului de Administrație al Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.