Lansare de carte la Odobești: Teodor Burada – „Testamentul meu”

  • Diaspora românească și autoritățile italiene din Borgaro Torinese, la Odobești

Târgul de carte, organizat de Biblioteca Județeană Vrancea, poposește, din nou, vineri, 1 noiembrie 2019, la Odobești. Pentru a doua oară, organizații neguvernamentale ale românilor din diaspora vor participa la etapa odobeșteană a Târgului de carte. De această dată vor onora evenimentul autoritățile locale din Borgaro Torinese, însoțite de responsabilii instituțiilor de educație și cultură. Este o ocazie ideală pentru a descoperi Orașul Viilor Domnești, instituțiile de învățământ din localitate – mai precis Liceul Teoretic – și simbolul subteranelor unde se învechește vinul din Podgorie – Beciul Domnesc. Prilejul vizitei este lansarea volumului primului intelectual public care a scos Odobeștii din ruralitate și l-a înscris în istoria culturii române: Teodor R. Burada (1800-1866), „Testamentul meu” (Ed. Terra, Focșani, 2019), publicat de Casa de Cultură din Odobești. Oaspeții vor fi primiți la ora 11 de către primarul localității Nicolaș Gh Daniel, va urma o vizită la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu”, unde gazdă va fi directorul instituției, profesorul Taman Nelu, iar de la ora 12, la Sala de lectură a Bibliotecii Publice Odobești, odobeștenii și oaspeții se vor întâlni pentru evenimentul cultural. Acest moment de suflet pentru oraș a fost posibil grație sprijinului directorului Bibliotecii Județene, Doamna Oana Raluca Berechet. Vă invităm, dragi iubitori de cultură din podgorie să participați la revenirea acasă după două secole a lui Teodor Burada, fiul preotului Radu și al prezbiterei Elena de la Biserica Sf. Cruce, sub forma unui volum memorialistic de excepție. Nu întâmplător, la această manifestare vor participa invitați din Italia, țara unde poposea în 1827 Teodor R. Burada, în peregrinările sale europene.

Dr. Romeo-Valentin Muscă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.