O poveste de adormit sau, de ce nu, de trezit la realitate: Ursul păcălit de… lume

… sau noi ne vindem prea scump pielea ursului din pădure cu iluzia că suntem mai aproape de natură, până spre străfundurile intimităților sale? Da, am văzut ursul. Și nu unul, ci doi. În locul aflat la hotarul dintre Vrancea și Covasna, pe DN2D, duminică, 28 iulie 2019, ora 20.00. Și cum zona cu pricina era dincoace de hotar, o spun cu nestăpânită mândrie că ursuleții văzuți erau vrânceni de-ai noștri. Emoții? Da… Teamă? La câtă lume era adunată, acceptam  cu o probabilitate minimă să se întâmple ceva nefericit. Și, totuși, eram la o întâlnire de gradul 3 cu niște sălbăticiuni. Am mai avut așa, în treacăt, ocazia să văd urs la drumul mare, dar din mersul mașinii, timp de câteva secunde. Dar ca acum să fiu martor la o așa scenă, nu… Priveam reacțiile oamenilor, pe ale ursuleților. Le spun ursuleți pentru că erau două exemplare care mai aveau până să ajungă la talia unor adulți. Părea un spectacol de circ, cu intrare liberă, dar cu final imprevizibil. Până la urmă, cine se dovedea a fi sălbăticiunea? Ursul, dominat de instinctele sale de conservare și care deși își procura hrana neconvențional, să zicem, părea mai prudent în relația neobișnuită cu omul? Sau oamenii aflați pe margine, prea preocupați de ineditul spectacolului creat, ignorând orice instinct al conservării și care se expuneau destul de riscant? Noroc cu parapeții metalici de pe marginea drumului care delimitau cele două lumi.

Cât despre recomandările de a nu hrăni urșii, nici vorbă de a respecta așa ceva. În fond, care era scopul întâlnirii? Doar ursul nu era prost să vină să stea la poză degeaba. Iar omul trebuia să își dovedească că știe să își depășească limitele, dincolo de rațiune și cumpătare. Iertați-mi ironia, o fac confortabil din fața biroului, deși îmi dau seama că întâmplarea de aseară nu face bine nici ursului, nici omului. Spre surprinderea mea, în câteva minute, se formase o coloană de mașini lungă de câțiva metri buni. Căci, vorba aia, se aduna lumea ca la urs. Fiecare nou venit imortaliza momentul, să aibă ce povesti nepoților despre ursul păcălit de… lume.

Ursuleț de catifea, asta-i relatarea mea. (Silviu Stanciu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.