PNL Vrancea dorește coagularea luptei antiPSD și antiOprișan

Filiala Vrancea a Partidului Național Liberal și-a propus constituirea unei alianțe cu toate partidele din județ, mai puțin PSD, în perspectiva alegerilor locale și parlamentare din acest an. În acest sens, liderii liberali au formulat invitația către posibilii parteneri pentru constituirea unui cadru stabil de parteneriat, dialog şi negociere, un proiect pe termen mediu şi lung, cu scopul de a găsi cele mai bune soluţii, agreate de toate părţile implicate, angajate în „lupta cu gaşca lui Oprişan”, luptă care nu se va încheia odată cu o victorie a celorlalte forţe politice.

Inițiativa nu este la prima tentativă, semnatarii invitației, senatorul Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea, și ministrul Ion Ștefan, au mai făcut și în trecut un apel pentru a se ajunge la un punct comun din punct de vedere electoral.

Pentru că „Vrancea suferă de 30 de ani de „pesedism”, iar de 20 de ani are în fruntea ei un baron care a girat distrugerea economică a acestui judeţ”, semnatarii invitației doresc să se întâlnească la masa discuţiilor, alături de toți cei interesați a da o şansă, în primul rând, vrâncenilor la apropiatele alegeri locale, miercuri, 24 iunie 2020, ora 11:00, la sediul PNL Vrancea din Focşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.