Categorii
Cultură

Sărbătoare a viticulturii românești la Odobești

  • Lansarea celei mai bune lucrări despre un soi de viță de vie din România

Casa de Cultură din Odobești a fost gazda celui mai interesant moment dedicat viticulturii românești din acest an: lansarea volumului monumental despre Galbena de Odobești al cercetătorului Spiru Constantinescu, un proiect finanțat de autor, de la prima fișă a documentării până la tipar. A fost, după părerea noastră, o întâlnire simbolică, într-un moment de răscruce pentru soiurile româneşti, asaltate de soiurile străine, prin tehnologia aplicată şi rentabilitate. Concluzia discuţiilor ne pune în alertă: este ceasul al XII-lea pentru Galbena de Odobeşti, specialiştii susţinând că s-a ajuns aici deoarece Staţiunea din Odobeşti a fost sacrificată în timpul regimului comunist pe altarul cantităţii. De aici scăderea calităţii soiurilor autohtone şi căderea în dizgraţie a Galbenei de Odobeşti. A urmat lovitura de stat din decembrie 1989, sistarea finanţării din partea Statului şi inexorabila trecere pe autofinanţare, adică intrarea în regim de avarii deoarece cercetarea nu se face cu pomană de la marii procesatori, nici cu rugăciuni pentru ploaie pentru a obţine producţii mari, să putem plăti salariile.

Lansarea volumului cercetătorului Spiru Constantinescu a tras un mare semnal de alarmă pentru salvara Galbenei de Odobeşti. Depinde dacă Ministerul Agriculturii aude vocea specialiştilor, iar producătorii autohtoni vor fi convinşi de contabili că soiul este rentabil. Dorim să mulţumim celor care au participat la eveniment, în primul rând publicului nostru fidel, apoi persoanelor cu responsabilităţi: ec. Nicolaș Gh Daniel – primarul Oraşului Odobeşti; ing. Vasilică Oancea – reprezentantul Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole(O.N.I.V.); Gheorghe Anghelache – responsabilul Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.); Alexandru Cotea– președintele Federației Viticultorilor Vrânceni; Vicol Constanta – directorul Laboratorului pentru Analiza Calității Vinurilor și Băuturilor Alcoolice Vrancea; Dr. Costel Tică, fost director al Stațiunii Viticole; Dr. Costică Vartic – autorul cunoscutului concept al Reconversiei; ing. Puiu Stănciulescu – viticultor profesionist din Podgoria Odobești; echipa de cercetători ai Stațiunii din Odobești: Maria Pușcalău, Oana Bosoi, Camelia Dârloman și dr. Ghică Mihu, directorul Stațiunii; Mircea Rond – președintele Comunităților Evreiești din Vrancea, precum şi foștilor cercetători ai Stațiunii şi directorilor de instituţii. În fine, din tot sufletul mulţumiri Domnului Spiru Constantinescu, care prin acest volum de o ţinută intelectuală de mare clasă demonstrează că se poate face cercetare ştiinţifică şi în afara centrelor universitare, dar cu bani de acasă, cu muncă multă şi sacrificii. Mulțumim Doamnei Anca Halasz, fiica autorului, grație căreia odobeștenii au putut să se întâlnească într-o zi frumoasă de toamnă cu autorul şi volumul care va fi cu siguranţă premiat de Academia de Ştiinţe Agricole! Măcar atât poate face şi Academia, dacă politici naţionale de salvare a soiurilor autohtone de tipul Galbenei nu este în stare, nici de finanţarea cercetării nu se ocupă!

Dr. Romeo-Valentin Muscă

Foto: Primăria Odobeşti

Material preluat de pe pagina Casa de Cultură Odobești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.