VIDEO: Accident! O autocisternă s-a răsturnat la Golești, pe DN2

accident autocisterna golesti

accident autocisterna golesti1

În dimineața zilei de 19 mai 2016, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea au fost alertaţi pentru a interveni la un accident rutier pe DN 2, la ieşire din localitatea Goleşti, pe sensul de mers spre Bucureşti, în urma căruia o autocisternă s-a răsturnat. Prezenți la fața locului cu două autospeciale de stingere a incendiilor cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, pompierii au constatat că autocisterna era răsturnată pe o parte, blocând o bandă a DN 2, pe sensul de mers către Bucureşti, iar aceasta nu transporta încărcătură şi au asigurat măsurile specifice de prevenire şi gestionare a posibilelor situaţii de urgenţă. Șoferul, un bărbat în vârstă de 65 de ani, acuza dureri de cap, torace şi coloană vertebrală, iar apoi acesta a fost transportat la unitatea de primire urgenţe din Focşani.

O autospecială de stingere a incendiilor cu apă şi spumă a rămas la faţa locului pentru asigurarea zonei, până în momentul în care autocisterna va fi repusă pe roţi, după cum reiese din comunicatul remis de Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea.

Secvențe de la locul accidentului, în imaginile de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.