VIDEO: La Odobești, toamna se numără… podgoriile și anii de cercetare viti-vinicolă

toamna-odobesteana-sept-2016_1 toamna-odobesteana-sept-2016_2

”Este, după cunoștințele mele, pentru prima dată după 1989, când în România o Stațiune de Cercetări este sărbătorită într-un cadru festiv, la aniversarea unei localități și aceasta trebuie să o remarcăm pentru că viitorul viticulturii românești depinde de cercetările pe care specialiștii le fac în aceste stațiuni. Țin să vă felicit în mod deosebit pentru acest lucru” – Dr. Ing. Gheorghe Glăman președintele Secției de Horticultură a Academiei de Științe Agricole și Silvice București

Odobești, 16 septembrie 2016. 390 de ani de atestare documentară și 80 de ani de cercetare viticolă, în cadrul stațiunii din localitate. La Biblioteca Orășenească „Ana Georgescu” a avut loc, în cadrul Festivalului Tradițional „Toamnă odobeșteană”, un moment aniversar la care au participat, pe lângă oficialități locale și județene, primarul Daniel Nicolaș, respectiv, vicepreședintele CJ Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu, Înalt Prea Sfinția Sa Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, cât și personalități de prestigiu din cercetarea viti-vinicolă, enumerând pe Gheorghe Glăman, președintele Secției de Horticultură a Academiei de Științe Agricole și Silvice București, Ion Marian, director executiv ICDVV Valea Călugărească, Ghica Micu, director Stațiunea de Cercetare Odobești, Dr. Ing. Costică Vartic, recunoscut ca părintele reconversiei viței de vie, Dr. Ing. Ioan Nămoloșanu și Dr. Ing. Adrian Șerdinescu – membrii asociați ai Academiei de Știinte din București. La eveniment au fost lansate volumele „Odobeștii Vrancei – 390 de ani” și „Europa prin ochii elevilor din Odobești”. Moderator a fost Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură Odobești și unul din promotorii manifestărilor dedicate orașului.

Filmarea integrală a evenimentului:

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *