Ion Ștefan: „Fie că îi place, fie că nu, primarul Misăilă trebuie să semneze contracte cu ministerul pe care îl reprezint.”

Pentru corecta informare a cetățenilor municipiului Focșani, dar și a vrîncenilor, țin să fac o serie de precizări după ce ieri, conducerea Primăriei Focșani a remis mass-media un comunicat de presă în care se laudă cu semnarea unui contract pe mobilitate urbană.

Îi recomand cu căldură primarului pesede de Focșani, Cristi Misăilă, să își recitească declarația făcută în ședința de Consiliu Local Focșani de săptămîna trecută în care vorbea despre ”obligația legală” a ministerului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, pe care îl reprezint, de a susține proiecte la finanțare.

Îi recomand să aplice aceeași ”obligație legală” și să facă efortul de a transmite întregul adevăr și atunci când comunică semnarea contractului privind proiectul „Modernizarea transportului public în Municipiul Focşani”, document care a fost semnat de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei în data de 25 noiembrie 2019, după care a fost transmis la ADR Sud-Est, fiind semnat de ADR şi de domnul primar Misăilă (în calitate de beneficiar) în data de 29 noiembrie (lucru ştiut, dar omis intenţionat de domnul primar, care deţine de altfel unul dintre cele trei exemplare originale ale contractului – celelalte două sunt la AMPOR şi ADR Sud-Est).

Îi mai recomand domnului Cristi Misăilă să verifice definiția cuvântului contract, ca fiind un acord încheiat ca urmare a înțelegerii între două părți/persoane. Nicidecum nu poate semna singur un astfel de act, după cum spune în comunicat!

Pe această cale îl asigur pe primarul Focșaniului că toate contractele pe care municipalitatea le are cu ministerul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației vor fi respectate, în condițiile legii. Asta pentru că eu, în calitate de ministru, sunt în slujba tuturor cetățenilor.

***

Proiectul „Modernizarea transportului public în Municipiul Focşani” are o valoare totală de 38.421.490,52 lei şi, ca principal obiectiv, reducerea emisiilor GES și promovarea mobilității urbane durabile prin realizarea de investiții cu caracter integrat în infrastructura de transport public urban în vederea asigurării circulației libere și în condiții de siguranță a persoanelor, cu protejarea mediului înconjurător, elemente cruciale pentru calitatea vieții cetățenilor din Municipiul Focșani, prin:

– Achiziția a 9 vehicule electrice de transport public de 10 m și 7 vehicule electrice de transport public de 6 m, precum și a 5 stații de încărcare rapidă ;

– Modernizarea a 59 stații de transport public, prin dotarea cu panouri de informare a călătorilor, camere de supraveghere video, echipamente pentru asigurarea accesului la Internet și echipamente conexe;

– Implementarea unui sistem de ticketing, cu toate componentele sale (echipamente mobile instalate pe 48 vehicule, echipamente în teren instalate în 30 stații de transport public, echipamente centrale instalate în dispecerat);

– Implementarea subsistemului de acordare a priorității pentru vehiculele de transport public prin instalarea echipamentelor de comunicații cu sistemul de management al traficului pe 48 vehicule de transport public;

– Implementarea subsistemului de informare a călătorilor, cu toate componentele sale (locale – în 59 stații de transport public, mobile – în 16 vehicule de transport public, centrale – în dispecerat);

– Implementarea subsistemului de monitorizare și management al flotei de vehicule, cu toate componentele sale (mobile– în 48 de vehicule de transport public; centrale – în dispecerat).

 

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.