PNL Vrancea reclamă motivele „extraordinare” ale amânării ședinței ordinare a CJ de astăzi

Ședința ordinară convocată astăzi, 4 decembrie 2019, la sediul Consiliului Judeţean Vrancea, nu mai are loc, fiind amânată pentru o dată ulterioară. Consilierii județeni liberali și-au exprimat nemulțumirea pentru acest fapt, motivele invocate de către secretariatul județean pentru amânarea întrunirii frizând ridicolul. Potrivit comunicatului emis de secretariatul județului, mai mulți consilieri ar fi declinat invitația participării, deși inițial anunțaseră că vor fi prezenți. În consecință, nu s-ar îndeplini cvorumul necesar pentru desfășurarea ședinței.

Grupul consilierilor județeni al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea a sancționat acest mod de organizare al ședinței, publicând online următorul protest: „Grupul consilierilor județeni al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea protestează față de modul în care este condus Consiliul Județean Vrancea, toate deciziile având în centrul lor interesele unui singur om.
Dacă la ședința de îndată din data de 28.11.2019, care a avut un singur punct, dar foarte important, pe ordinea de zi, anume alocarea sumelor din cota de 7,5% din impozitul de venit, Marian Oprișan nu a venit să spună care au fost criteriile ce au stat la baza împărțirii sumelor, am crezut că sunt bârfe acele informații care susțineau că este plecat din țară, în concediu, într-o insulă exotică. Amânarea ședinței de astăzi și mai ales motivul invocat, demonstrează însă că bârfele sunt de fapt adevărate, iar „l’ombelico del mondo” nu s-a întors din concediu. Și cum nu se poate ședință de final de an fără urările „iubitului conducător”, s-a decis amânarea ei. Partidul Național Liberal Filiala Vrancea se mândrește cu faptul că are un consilier județean ce reprezintă Diaspora, pe Ovidiu Burdușa, un om care face mii de kilometri pentru a fi prezent la ședințe. Bătaia de joc la care este supus prin această amânare este o continuare a atitudinii PSD la adresa românilor plecați din țară, o lipsă totală de respect și profesionalism”, se arată, la final, în nota de protest publicată de liberali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.